M*** P******
IntimatÎn baza art. 290-306 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi art. 4 din Decizia –cadru 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare admite cererea formulată de către autorităţile judiciare germane privind pe intimatul M*** P******, Recunoaşte sancţiunea pecuniară aplicată intimatului prin hotărârea din dosarul nr. CS016810008 din data de 03.01.2019, definitivă la data de 29.01.2019, dată de Landkreis Goslar (Districtul Goslar) din Republica Federală Germania, prin care s-a aplicat intimatului o sancţiune pecuniară contravenţională totală în cuantum de 98,50 Euro. În baza art. 300 alin. 2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, schimbă pedeapsa pecuniară aplicată din Euro în echivalentul acestei sume în lei, la cursul valutar BNR de la data rămânerii definitive 29.01.2019, respectiv în suma de 468,86 lei ( 4,7601 lei / Euro). În baza art. 306 din Legea nr. 302/2004 rep. autoritatea competenta a statului solicitant va fi informata în scris despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea totala sau par?iala a hotărârii si motivele pentru care s-a pronun?at aceasta. În temeiul art. 305 alin.2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2020.
Hotarare 124/2020 din 27.10.2020fata de lipsa de procedura cu intimatul
Incheiere de sedinta din 22.09.2020