I******* E****** - L*******
InculpatA******** I*************
Parte vătămatăÎn baza art. 228 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 cod procedură penală, condamnă pe inculpata I.E.-L., la pedeapsa de 1 an şi două luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza art. 44 cod penal şi a art. 40 cod penal, constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în stare de pluralitate intermediară prin raportare la pedeapsa amenzii în cuantum de 3600 lei (180 zile amendă, cu 20 lei echivalentul unei zile amendă) dispusă prin sentinţa penală nr. 880/20.06.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 30401/212/2018, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2019, precum şi că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatei i-a fost stabilită pedeapsă de 4 luni închisoarea cu amânarea aplicării acesteia, prin sentinţa penală nr. 1/07.01.2022, pronunţată de judecătoria Focşani în dosarul nr. 7870/231/2021, definitivă prin neapelare la data de 26.01.2022. În baza art. 89 cod penal, anulează amânarea aplicării pedepsei de 4 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1/07.01.2022, pronunţată de judecătoria Focşani în dosarul nr. 7870/231/2021, definitivă prin neapelare la data de 26.01.2022. În baza art. 44 alin. 2 cod penal şi a art. 39 alin. 1 lit. e cod penal, contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre cu pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 880/20.06.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 30401/212/2018 definitivă prin neapelare la data de 31.07.2019 şi prin sentinţa penală nr. 1/07.01.2022, pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 7870/231/2021, definitivă prin neapelare la data de 26.01.2022, aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi două luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1/07.01.2022, pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 7870/231/2021, definitivă prin neapelare la data de 26.01.2022, respectiv un spor de o lună şi 10 zile închisoare, precum şi amenda penală în cuantum de 3600 lei (180 zile amendă, cu 20 lei echivalentul unei zile amendă), inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni şi 10 zile închisoare, la care se adaugă amenda penală în cuantum de 3600 lei (180 zile amendă, cu 20 lei echivalentul unei zile amendă), dispusă prin sentinţa penală nr. 880/20.06.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 30401/212/2018 definitivă prin neapelare la data de 31.07.2019. Pedeapsa se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 cod penal.. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1300 lei, din care: 300 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 1000 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată după redactare prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţe, conform art. 405 alin. 1 cod procedură penală, azi, 31.03.2022.
Hotarare 384/2022 din 31.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2022Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare, data de 07.01.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021pentru solu?ionarea comisiei rogatorii, va amâna cauza la 07.12.2021
Incheiere de sedinta din 28.09.2021pentru administrare probe, va amâna cauza la 28.09.2021
Incheiere de sedinta din 25.05.2021lipsa părţilor, va amâna cauza la 25.05.2021
Incheiere de sedinta din 23.03.2021