G******* M****
ReclamantC******** J******* N************ D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite acţiunea. Anulează, în parte, certificatul de handicap nr. 105571/25.08.2020 şi obligă pârâtul la emiterea unui nou certificat de încadrare în gradul grav cu asistent personal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 11.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 781/2020 din 11.12.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 11.12.2020. Pronunţată în şedinţă publică,azi, 03.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020pentru a se solicita pârâtului să comunice certificatele de încadrare în grad de handicap, anterioare certificatului actual,
Incheiere de sedinta din 29.10.2020