T***** A***** M****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul TRUFAN Adrian – Mihai, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul TRUFAN Adrian – Mihai, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal. Constată că faptele din prezenta cauză sunt săvârşite în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de dispoziţiile art. 38 alin. 2 Cod Penal. În temeiul art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod Penal dispune contopirea pedepselor mai sus aplicate inculpatului, urmând ca în final să stabilească în sarcina inculpatului o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare. În baza articolului 91 din Codul penal, suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 1 (unu) an închisoare ?i stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani, conform articolului 92 din Codul penal. În baza articolului 93 alineatul 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza articolului 93 alineatul 2 litera b) din Codul penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune Suceava sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate, program apreciat ca adecvat de către acest serviciu de proba?iune; În baza articolului 93 alineatul 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, în cadrul Primăriei comunei Vatra Moldovi?ei sau în cadrul Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc, pe o perioadă de 60 de zile, consilierul de proba?iune din cadrul Serviciului de Proba?iune Suceava urmând a stabili, pe baza evaluării ini?iale, la care dintre cele două institu?ii men?ionate urmează a fi prestată munca. În baza articolului 91 alineatul 4 din Codul penal, atrage aten?ia inculpatului că nerespectarea cu rea-credin?ă a măsurilor de supraveghere ?i a obliga?iilor stabilite prin prezenta hotărâre ori săvâr?irea unei noi infrac?iuni pe parcursul termenului de supraveghere au drept consecin?ă revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform articolului 96 din Codul penal. Constată că inculpatul a fost re?inut în prezenta cauză pentru 24 de ore, din data de 21.10.2019, ora 15:00 până la data de 22.10.2019, ora 15:00. În baza art. art. 404 alin. 4 lit. a) CPP raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 1 (unu) an închisoare durata reţinerii din data de 21.10.2019, ora 15:00 până la data de 22.10.2019, ora 15:00. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 500 lei din care suma de 300 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2022.
Hotarare 36/2022 din 11.03.2022La data de 11 martie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 3 martie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 17 februarie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2022La data de 27 ianuarie 2022, ora 9:00, în vederea întocmirii unui referat din partea Biroului de executări penale.
Incheiere de sedinta din 21.10.2021la 21.10.2021 pentru a se depune cazierul actualizat al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 24.06.2021