T**** F***** I***
InculpatÎn baza art. art. 335 alin. 2 C.p cu aplicarea art. 396 alin.10 C.p.pen. stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului T**** F***** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat” prev. de art. 335 alin. 2 C.p.. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care 200 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 02.11.2021.
Hotarare 160/2021 din 02.11.2021Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 02 noiembrie 2021. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 octombrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2021Admite cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului de acordare a unui termen în vederea depunerii la dosar a înscrisurilor în circumstan?iere.
Incheiere de sedinta din 02.07.2021acordă termenul solicitat de inculpat, în vederea pregăirii apărării.
Incheiere de sedinta din 12.04.2021