P******* A******** C*********
Apelant InculpatS*** D***** I**
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** P****** A****
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul P******* A******** C*********, împotriva sentin?ei penale nr.32 din 25 februarie 2020 pronun?ată de Tribunalul Arge?, în dosarul nr.1865/109/2019. Desfiinţează în parte sentinţa. Rejudecând, reţine în încadrarea juridică a infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat şi dispoziţiile art.19 din Legea nr.682/19.12.2002, republicată. Reduce pedeapsa la care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infr.prev.de art.32 alin.1 Cod penal rap.la art.188 alin.1 Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art.19 din Legea nr.682/19.12.2002, republicată, de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, cu executare în condiţiile art.60 Cod penal. Menţine în rest sentinţa apelată. Constată încetată de drept măsura controlului judiciar. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat, în sumă de 157 lei, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2020, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 398/2020 din 17.07.2020Amână pronunţarea la 17 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.07.2020Amână cauza la 13 iulie 2020. In baza dispozi?iilor art. 362 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată fa?ă de inculpatul P******* A******** C*********, măsură pe care o men?ine. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2020, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Admite cererea doamnei avocat Lupu Doina de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării. Acordă un singur termen , la data de 15 iunie 2020 ora 9:15, pentru pregătirea apărării, cu menţiunea că studierea dosarului se va efectua electronic prin aplicaţia „Infodosar”, urmând ca inculpatul să pună la dispoziţia apărătorului său parola de acces primită odată cu citaţia. Se reia citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 Mai 2020, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
Incheiere de sedinta din 18.05.2020termen preschimbat de la 18 mai 2020, la 22 aprilie 2020.
Amână cauza la data de 18 mai 2020, ora 10:00 pentru când se emite adresă către Baroul Arge?, în vederea desemnării unui avocat din oficiu pentru inculpat pentru solu?ionarea apelului. Se reia citarea păr?ilor care nu au termen în cuno?tin?ă. In baza dispozi?iilor art. 362 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată fa?ă de inculpatul P******* A******** C*********, măsură pe care o men?ine. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2020, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 22.04.2020