Dosar 1867/325/2020 din 30.01.2020

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1867/325/2020
Data dosar:
30.01.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C3LC
  • admite cererea

    În temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara pentru condamnatul în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15/2017 a Tribunalului Hunedoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 17/2017 emis de Tribunalul Hunedoara, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 CP din 1968. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 80 lei, reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.02.2020.

    Hotarare 395/2020 din 06.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD