T**** L****
PetentI************ D* P****** J******* C******** - S******** R*****
IntimatRespinge plângerea contraven?ională formulată de petentul , în contradictoriu cu intimatul ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 18.03.2021.
Hotarare 3037/2021 din 18.03.2021Amână pronunţarea la data de 18 martie 2021. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 02.03.2021, C33, ora 15:00, cu citarea părţilor. Se va cita intimatul cu menţiunea de a depune un raport complet întocmit de agentul constatator, având în vedere omisiunile din cadrul celui depus la dosar (fila 22), acesta nefăcând referire la toate contravenţiile consemnate în procesul-verbal contestat. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.12.2020.
Incheiere de sedinta din 04.12.2020Amână pronunţarea la data de 04.12.2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020