T******* A***** I***
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. , cu aplicarea art 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen. , stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului TOMOIOAGĂ ADINEL IOAN fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin.1 C.p. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. , cu aplicarea art 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen. , stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului TOMOIOAGĂ ADINEL IOAN fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin.2 C.p. În baza art. 38 alin.1 Cod penal , art.39 alin.1 lit. b C.p., raportat la art. 83 C. pen. , inculpatului TOMOIOAGĂ ADINEL IOAN, i se va aplica pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor în condiţiile art.39 lit.c C.p., de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite adică de 3 luni închisoare. Inculpatului TOMOIOAGĂ ADINEL IOAN i se stabile?te pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 (un) închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul TIMIŞ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul TIMIŞ. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.03.2021.
Hotarare 40/2021 din 08.03.2021