R******* G*******
InculpatT**** N******
Parte civilăS******* O******** H****
Parte civilăÎn vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 16.02.2023.
Incheiere de sedinta din 19.01.2023Ia act că, pe latură penală, se renunţă la audierea martorilor de către Reprezentantul Ministerului Public şi de către apărătorul inculpatului. Instanţa pune în vedere apărătorului părţii civile ca în termen de 5 zile să precizeze cuantumul pretenţiilor şi să depună adresele martorilor Burcin Ciprian şi Badea Puiu, sub sancţiunea luării măsurilor legale. Pentru termenul de judecată ce se acordă în cauză vor fi recitaţi martorii cu adrese la dosar,: Vasiu Nelu Cătălin şi Moisoni Cornel Radu, şi cei doi martori propuşi de partea civilă Burcin Ciprian, Badea Puiu, sub rezerva depunerii adreselor. Acordă termen de judecată în cauză la data de 19 ianuarie 2023, ora 1400. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.11.2022Pentru termenul de judecată ce se acordă în cauză vor fi citaţi martorii cu adrese la dosar,: Vasiu Nelu Cătălin şi Moisoni Cornel Radu, Barboni Liviu Mihai, Crăciun Ovidiu Silviu, Bularda Mihai Nicolae, şi vor fi prezentaţi martorii: Goia Marcel, Purcin Ciprian, Badea Puiu. Acordă termen de judecată în cauză la data de 17 noiembrie 2022, ora 1300, pentru când părţile vor avea termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.09.2022Se comunică cu părţile civile notele de şedinţă formulate de inculpat prin apărător. Pentru termenul de judecată ce se acordă în cauză nu vor fi citaţi martorii Vasiu Nelu Cătălin şi Moisoni Cornel Radu. Menţine dispoziţia prin care a fost prorogată audierea celorlalţi martori încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 23.06.2022Încuviinţează proba cu martorii solicitaţi de toate părţile, inclusiv martorul Goia Marcel, sub rezerva demonstrării relaţiilor de duşmănie cu partea vătămată. Încuviinţează proba cu audierea părţii civile, T**** N******. Citarea pentru următorul termen a celor doi martorilor propuşi prin rechizitoriu, Vasiu Nelu Cătălin şi Moisoni Cornel Radu. Prorogă audierea celorlalţi martori încuviinţaţi. Pune în vedere av. Şerengău Nicoleta să prezinte partea civilă, T**** N******, pentru interogatoriu la următorul termen. Acordă termen de judecată la data de 23.06.2022 ora 12:00 . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022Acordă un nou termen de judecată la data de 12 mai 2022, ora 13:00, pentru eventualitatea soluţionării cauzei pe cale amiabilă, respectiv pentru când se vor prezenta părţile şi apărătorii acestora.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei. Acordă un nou termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, ora 13:00, pentru când se vor prezenta părţile şi apărătorii acestora. Emite adresă către avocat Năboiu Maria-Alexandra cu solicitarea ca, în situaţia în care nu se va putea prezenta la următorul termen de judecată, să îşi asigure substituirea.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei. Acordă un nou termen de judecată la data de 10 februarie 2022, ora 14:00, pentru când se vor prezenta părţile şi apărătorii acestora. Părţile vor avea termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei. Acordă un nou termen de judecată la data de 16 decembrie 2021, ora 14:00, pentru când se vor prezenta părţile şi apărătorii acestora. Se repetă procedura de citare cu partea civilă T**** N******, iar inculpatul şi partea civilă Spitalul OrăşenescHhaţeg vor avea termen în cunoştinţă
Incheiere de sedinta din 28.10.2021