B******* G*******
ContestatorV***** T****
IntimatS**** M******* E***** & A********* I*********
IntimatAdmite sesizarea de îndreptare a erorii materiale în cauza privind pe contestator B******* G******* şi pe intimat V***** T****, intimat S**** M******* E***** & A********* I*********, având ca obiect contestaţie la executare . Dispune îndreptarea erorii materiale constând în omisiunea indicării situaţiei ajutorului public judiciar de care a beneficiat contestatoarea B******* G******* în cuprinsul considerentelor şi dispozitivului sentinţei civile nr. 6235/2021pronunţate de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 18895/280/2020 în sensul că rămâne în sarcina statului cheltuiala în sumă de 65,72 lei reprezentând scutire de la plata taxei judiciare de timbru. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 1.02.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 01.02.2022Respinge excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei la executare, ca neîntemeiată. Respinge contestaţia la executare introdusă de contestatoarea B******* G******* în contradictoriu cu intimatul S**** M******* E***** & A********* I********* ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge contestaţia la executare introdusă de contestatoarea B******* G******* în contradictoriu cu intimatul V***** T**** ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 18.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6235/2021 din 18.10.2021Amână pronunţarea în cauză la 18.10.2021, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 06 Octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2021Amână pronunţarea în cauză la 06.10.2021, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. pr. civ, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021Faţă de lipsa de procedură cu intimatul V***** T****, pentru care dovada de citare nu a fost restituită la dosarul cauzei, observând dispoziţiile art. 153 alin. (2) NCPC dispune amânarea cauzei şi reiterarea procedurii de citare. Dispune emiterea unei adrese către BEJ MOROMETE CONSTANTIN în vederea comunicării dosarului de executare nr. 49/M/2019, punând în vedere în acest sens contestatoarei să depună dovada achitării taxei xerocopierii dosarului de executare. Amână judecarea cauzei la 21.09.2021, ora 13:00, sala 3, complet C2-1 MA. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.06.2021Instan?a admite excepţia având în vedere tipul de contestaţie la executare formulată în temeiul dispozi?iilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 care afirmă faptul că executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, având, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, atribu?ia de a pune în executare dispozi?iile cu caracter civil din titlurile executorii raportat art. 645 alin. (1) C. pr. civ., potrivit căruia sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul, executorul judecătoresc nu are calitatea de parte, reprezentând doar organul de executare. Instan?a dispune revenirea cu adresă la S**** M******* E***** & A********* I********* în vederea depunerii în copie certificată dosarul de executare nr. 49/M/2019, sens în care îi pune în vedere contestatoarei obliga?ia de a se prezenta la S**** M******* E***** & A********* I********* în vederea achitării taxei xerocopierii ?i depunerii dovezii achitării la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la 29.06.2021, 11:00, sala 3, Complet C2-1 MA. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2021.
Incheiere de sedinta din 18.05.2021