P***** L******** P****
InculpatÎn baza art. 346 al. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 1831/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud prin care a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul Pospai Laurenţiu Petru pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Constată că Judecătoria Adjud este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Pospai Laurenţiu Petru. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 29.10.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.10.2020