Dosar 19010/211/2019 din 04.11.2020

constatare nulitate act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19010/211/2019
Data dosar:
04.11.2020
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
constatare nulitate act
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.05.2021 la ora 11:00

    Complet: A3
  • Admis apel

    Admite apelul declarat de apelanţii T R şi T G, în contradictoriu cu intimatele B T S.A., şi E E S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3816/5.08.2020 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 19010/211/2019, pe care o modifică în parte, după cum urmează: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii T R şi T G în contradictoriu cu pârâta B T S.A. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 2.3 din contractul de credit nr. HL29163/7.10.2008 încheiat cu B SA, antecesoarea pârâtei B T S.A., clauză care are ca obiect perceperea comisionului de acordare a creditului. Obligă pârâta B T S.A. să restituie reclamanţilor suma de 2.400 CHF, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data restituirii, împreună cu dobânda legală calculată potrivit OG nr. 9/2000 de la data încasării sumei şi până la data de 1.09.2011, iar ulterior acestei date se datorează dobânda legală penalizatoare calculată potrivit OG nr. 13/2011 până la data restituirii integrale a sumei datorate. Menţine soluţia de respingere a cererii având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei privind suportarea riscului valutar. Definitivă. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 17.05.2021.

    Hotarare 645/2021 din 17.05.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 11:00

    Complet: A3
  • Amână cauza

    pentru ca intimata să depună dovada transmiterii calităţii procesuale de la EE SA către E.SA

    Incheiere de sedinta din 15.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD