S*** I*** M*** R**** S*****
DebitorM** I***** S***
LichidatorS**** P******** S*
CreditorR****** S*** S****** S**
CreditorR******** D********* S**
CreditorAvând de analizat stadiul continuării procedurii insolvenţei în privin?a debitoarei IULIY MARY RAPID SRL, reţine următoarele: Se ia act că s-au depus la dosarul cauzei raportul de activitate nr. 695/03.11.2011 şi dovada publicării acestora în BPI a rapoartele de activitate nr. 467/01.07.2022 şi 478/07.07.2022. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească ?i să depună la dosarul cauzei rapoartele lunare de activitate precum şi dovada publicării acestora în BPI. Urmează a se acorda un nou termen administrativ la data de 08.02.2023, în condiţiile art. 63 alin. 1 rap la art. 59 al. 3 din Legea 85/2014, pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 09.11.2022Admite cererea de lămurire a înţelesului dispozitivului încheierii din data de 26.05.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, formulată de Oficiul Registrului Comer?ului de pe lângă Tribunalul Dâmbovi?a în sensul că, odată cu deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă în temeiul art. 38 alin.2 din Legea nr. 85/2014 În temeiul art. 145 al. 2 din Legea 85/2014, ridică dreptul de administrare al debitoarei IULY MARY RAPID SRL. Cu apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Dâmboviţa.
Hotarare intermediara 263/2022 din 13.10.2022Amână pronun?area la data de 13 Octombrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2022Având de analizat stadiul continuării procedurii insolvenţei în privin?a debitoarei IULIY MARY RAPID SRL, reţine următoarele: Se ia act că s-au depus la dosarul cauzei rapoartele de activitate nr. 467/01.07.2022, 478/07.07.2022 şi 577/02.09.2022 precum şi raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească ?i să depună la dosarul cauzei rapoartele lunare de activitate precum şi dovada publicării acestora în BPI. Urmează a se acorda un nou termen administrativ la data de 09.11.2022, în condiţiile art. 63 alin. 1 rap la art. 59 al. 3 din Legea 85/2014, pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 14.09.2022Având de analizat stadiul continuării procedurii insolvenţei în privin?a debitoarei IULIY MARY RAPID SRL, reţine următoarele: Se ia act că s-au depus la dosarul cauzei raportul de activitate nr. 311/15.04.2022 (însoţită de dovada publicării în BPI) şi 315/06.05.2022. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească ?i să depună la dosarul cauzei rapoartele lunare de activitate precum şi dovada publicării acestora în BPI. Urmează a se acorda un nou termen administrativ la data de 14.09.2022, în condiţiile art. 63 alin. 1 rap la art. 59 al. 3 din Legea 85/2014, pentru continuarea procedurii insolvenţei în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 11.05.2022Amână cauza pentru continuarea procedurii. Dispune amendarea administratorului statutar cu suma de 1000 lei, pentru nedepunerea la dispoziţia lichidatorului judiciar a documentelor, conform legii.
Incheiere de sedinta din 06.04.2022Având de analizat stadiul continuării procedurii insolven?ei în privin?a debitoarei IULY MARY RAPID SRL, ia act că lichidatorul judiciar a depus la dosar: - raportul de activitate nr. 62/01.02.2022 în care a analizat cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală formulată de OMV Petrom Marketing SRL şi a dispus respingerea cererii, precum şi dovada publicării în BPI a rapoartelor de activitate nr. 987/30.11.2021, 1017/09.12.2021 şi 10/13.01.2022; - raportul de activitate nr. 190/02.02.2022 însoţit de dovada publicării în BPI a raportului de activitate nr. 62/01.02.2022. Constată că creditoarea D.G.R.F.P. Ploieşti, prin A.J.F.P. Dâmboviţa a depus cerere prin care solicită plata cu prioritate a sumei de 86.593 – obligaţii născute după deschiderea procedurii, sens în care se va comunica cererea lichidatorului judiciar pentru a fi analizată. Acordă termen de judecată la data de 06.04.2022 pentru a fi pusă în discuţie cererea de amendare a administratorului statutar formulată de lichidatorul judiciar, urmând a fi citate părţile prin BPI. Totodată, îi pune în vedere lichidatorului judiciar M** I***** S*** să întocmească şi să depună rapoartele lunare de activitate înso?ite de dovada publicării acestora în BPI.
Incheiere de sedinta din 09.03.2022Acordă termen administrativ de control la data de 9 martie 2022, urmând ca lichidatorul judiciar să se pronunţe asupra cererii de repunere în termen prin raportul de activitate ce urmează a fi întocmit.
Incheiere de sedinta din 17.01.2022Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 17.01.2022, în intervalul orar 09:00 – 09:45.
Incheiere de sedinta din 18.10.2021Acordă termen la data de 18.10.2021, în intervalul orar 09:00 – 09:45, pentru continuarea procedurii şi finalizarea procedurii de inventarierea bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021Acordă termen la data de 24.05.2021, în intervalul orar 09:00 – 09:45, pentru continuarea procedurii şi finalizarea procedurii de inventariere a bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 15.03.2021Acordă termen la data de 15.03.2021, în intervalul orar 09:00 – 09:45, pentru continuarea procedurii şi finalizarea procedurii de inventariere.
Incheiere de sedinta din 14.12.2020Încuviinţează cererea de amânare pentru continuarea procedurii şi finalizarea procedurii de inventariere. Acordă termen la data de 14.12.2020, în intervalul orar 09:00 – 09:45, pentru continuarea procedurii şi finalizarea procedurii de inventariere.
Incheiere de sedinta din 21.09.2020Admite cererea formulată de debitoarea Societatea Iuly Mary Rapid S.R.L. În baza art. 38 alin. 2 lit. e) şi art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei Societatea Iuly Mary Rapid S.R.L. În temeiul art. 73 şi art. 45 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, desemnează provizoriu ca lichidator judiciar societatea M** I***** S***, la cererea debitoarei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014 pentru administrarea procedurii până la confirmarea acestuia în condiţiile legii. Conform art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune lichidatorului judiciar provizoriu să efectueze notificările prev. la art. 100. Stabileşte onorariul lichidatorului provizoriu de 1.500 lei, conform criteriilor stabilite de O.U.G. nr. 86/2006. În baza art. 75 din Legea nr. 85/2014, se suspendă de drept, la data deschiderii procedurii insolvenţei, toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitoarei, cu excepţia celor prevăzute de art. 75 alin. 2 şi 3, iar conform art. 76 din Legea nr. 85/2014, se dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti în a căror circumscripţie se află sediul debitoarei declarat la ORC. În conformitate cu art. 86 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi interdicţia de a dispune de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Lichidatorul judiciar va depune la dosarul cauzei raportul prevăzut de art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 40 de zile de la desemnarea sa şi va depune lunar un raport privind descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, un extras al acestuia urmând a fi publicat în BPI, în conformitate cu art. 59 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014. În baza art. 73 şi 99-100 din legea 85/2014, dispune notificarea, de către lichidatorul judiciar, către toţi creditorii menţionaţi în lista depusă conform art. 67 alin. 1 lit. c sau 74 din Legea nr. 85/2014, către debitoare şi către ORC pentru efectuarea menţiunii, prin modalitatea prevăzută de art. 99 alin. 3 şi în termenele prevăzute de art. 100 al.1 teza I din Legea nr. 85/2014, asupra deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei în privinţa debitoarei, precum şi asupra următoarelor termene: - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării; - termenul de soluţionare a opoziţiilor – 10 zile de la expirarea termenului de depunere a acestora; - termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 01.07.2020, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă (art. 5 pct. 20 şi pct. 72 din Legea 85/2014); - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 13.07.2020; - termenului de definitivare a tabelului creanţelor şi soluţionarea eventualelor contestaţii faţă de tabelul de creanţe – 31.07.2020; - locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor – sediul Tribunalului Dâmboviţa, data: 20.07.2020, ora 13. Conform art. 39, alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen administrativ de control stabilit conform art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 – 21.09.2020. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 mai 2020. Judecător – sindic, Carmen Mihălcioiu
Incheiere de sedinta din 26.05.2020