G**** R****** A******** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtL**** R**** V*****
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G**** R****** A******** S* în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul for?at L**** R**** V*****, aşa cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unor penalită?i în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la suma de 1276,85 lei cu titlu de despăgubire achitată în dosarul de daună nr. 18-00-000014-2020, începând cu data de 15.06.2020 şi până la data achitării integrale – 11.01.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1304 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 114 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1190 de lei reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.04.2021.
Hotarare 7141/2021 din 28.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 21.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021