S* C****** S**
ReclamantU******* A************ T********** A M*********** R****** P********** P*** P*****
PârâtD******* I******* Ş* T***
PârâtRespinge cererea reclamantei S* C****** S** în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Reşiţa – Direcţia Impozite şi Taxe, pentru pretenţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică din 27.04.2021.
Hotarare 330/2021 din 27.04.2021Pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 27 aprilie 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de reclamantă în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Respinge excepţia de netimbrare invocată de pârâtă prin întâmpinare, întrucât conform art. 16 lit. e din OUG nr. 80/2013, pârâta a achitat taxa de timbru în sumă de 300 lei, conform chitanţei aflată la fila 30 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 13.04.2021.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021