P******* G*****
ReclamantAnulează cererea de chemare în judecată. Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 11.11.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 11.11.2020Examinând cererea înregistrată pe rolul acestei instan?e, instan?a: • Fixează termen de judecată în camera de consiliu (C1 civil – cameră de consiliu) la data de 11.11.2020, fără citarea părţilor, conform dispozi?iilor art.200 alin.4 C.pr.civ.
Măsuri dispuse pentru verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia conform art. 194 – 197 C.pr.civ. Se citează reclamantul, cu următoarele menţiuni: • să indice obiectul cererii şi valoarea lui, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; • să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea; • să indice numele şi prenumele/denumirea pârâţilor, domiciliul sau reşedinţa, respectiv sediul acestora, după caz; • să depună la dosar exemplare suficiente ale cererii de chemare în judecată, potrivit art.195 C.pr.civ. raportat la art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ., pentru comunicare (în funcţie de numărul pârâţilor); • să depună la dosar înscrisurile de care reclamantul înţelege a se folosi în proces, în exemplare suficiente (pentru instanţă şi pentru comunicare), în copii certificate pentru conformitate cu originalul; • să procedeze la efectuarea completărilor şi/sau a modificărilor dispuse de către instanţa de judecată în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, conform art.200 alin.3 C.pr.civ., neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la art.194-197 C.pr.civ., privind completarea sau modificarea cererii, în termenul sus-arătat, atrăgând anularea cererii. Termen administrativ – 27.10.2020, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)