Ţ**** M* A************
CercetatÎn baza art. 99 alin. 2 litera c din Legea nr. 302/2004 republicată, respinge sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Franţa privind executarea mandatului european de arestare nr. 16035000054 din data de 18 iunie 2020 emis de Curtea de Apel din Bordeaux – Tribunalul Judiciar din Bordeaux, faţă de persoana solicitată ?ÎNCA ADRIAN-RĂZVAN. În baza art. 99 alin.3 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, recunoaşte şi dispune punerea în executare a Sentinţei corecţionale nr. 3895 din 14 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel din Bordeaux – Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux, dosar parchet 1603500054, prin care s-a dispus condamnarea numitului Ţînca Adrian Răzvan la pedeapsa cu închisoarea delictuală de 18 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de participare la o asociere de răufacatori în vederea pregătirii unui delict pedepsit cu cel putin 5 ani închisoare de art. 450 – 1 alin.1 şi 3 cod penal francez şi reprimate de art. 450 – 1 alin.3, art. 450 – 3 cod penal francez şi furt agravat de 2 cirumstanţe prevăzute prevăzute de art. 311 – 4, art. 311 – 1 cod penal francez şi reprimate de art. 311 – 4 alin.12, art. 311 – 14 1, 2, 3, 4, 6 cod penal francez, având corespondent în prevederile art. 367, respectiv art. 229 Cod penal român. Dispune executarea de către persoana solicitată Ţînca Adrian Răzvan pe teritoriul României a pedepsei de 18 luni închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la o asociere de răufacatori în vederea pregătirii unui delict pedepsit cu cel putin 5 ani închisoare de art. 450 – 1 alin.1 şi 3 cod penal francez şi reprimate de art. 450 – 1 alin.3, art. 450 – 3 cod penal francez şi furt agravat de 2 cirumstanţe prevăzute prevăzute de art. 311 – 4, art. 311 – 1 cod penal francez şi reprimate de art. 311 – 4 alin.12, art. 311 – 14 1, 2, 3, 4, 6 cod penal francez, având corespondent în prevederile art. 367, respectiv art. 229 Cod penal român. Deduce din pedeapsă durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 1 iulie 2020, dispusă prin ordonanţa de reţinere din 1 iulie 2020 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.3402/II.5/2020, începând cu ora 03:20, precum şi durata arestării provizorii începând cu data de 1 iulie 2020, dispusă prin încheierea penală nr. 28/IP din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 190/35/2020 şi menţinută prin încheierile penale nr.30/IP din 10 iulie 2020 şi respectiv 39/IP/04.08.2020, pronun?ate de această curte, până la zi. În baza art. 99 alin. 3 teza II-a din Legea nr.302/2004 republicată, raportat la art.555 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunţării prezentei sentinţe, respectiv 20 august 2020. În baza art.16 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate, rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cu referire la art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul parţial al avocatului din oficiu Moş Alexandru, conform delegaţiei nr. 547 din 1 iulie 2020 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 1012 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20 august 2020.
Hotarare 68/2020 din 20.08.2020Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de: 20 august 2020, sala 1 subsol, ora 10,00. În baza art.242 alin.2 Cod de procedură penală respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării provizorii cu aceea a arestului la domiciliu formulată de persoana solicitată ?înca Adrian-Răzvan. În baza art. 104 alin. 9 din Legea nr. 302/2004 republicată, menţine măsura arestării provizorii luată faţă de persoana solicitată ?ÎNCA ADRIAN-RĂZVAN, prin încheierea penală nr.28/IP/2020 din data de 01 iulie 2020 pronun?ată de Curtea de Apel Oradea. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare, conform art. 110 alineatul 1 din Legea 302/2004 republicată. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 august 2020, ora 11,00.
Incheiere de sedinta 39/2020 din 04.08.2020Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de: 04 august 2020, sala 1 subsol, ora 10,00, pentru a se solicita autorită?ilor franceze să comunice hotărârea de condamnare a persoanei solicitate. În baza art.242 alin.2 Cod de procedură penală respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării provizorii cu aceea a arestului la domiciliu formulată de persoana solicitată ?înca Adrian-Răzvan. În baza art. 104 alin. 9 din Legea nr. 302/2004 republicată, menţine măsura arestării provizorii luată faţă de persoana solicitată ?ÎNCA ADRIAN-RĂZVAN, prin încheierea penală nr.28/IP/2020 din data de 01 iulie 2020 pronun?ată de Curtea de Apel Oradea. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare, conform art. 110 alineatul 1 din Legea 302/2004 republicată. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2020, ora 11,00.
Incheiere de sedinta 30/2020 din 10.07.2020În baza articolului 278 Cod procedură penală, ADMITE sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul încheierii penale nr.28/IP/2020 din data de 01.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, precum şi în mandatul de arestare provizorie nr. 34/01.07.2020, în sensul că durata de 15 zile pentru care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate, în loc de „începând cu data de 01 iulie 2020 până la 15 iunie 2020, inclusiv” se va citi „începând cu data de 01 iulie 2020 până la 15 iulie 2020, inclusiv”. Prezenta încheiere face parte integrantă din încheierea penală nr.28/IP/2020 din data de 01.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu din data de 03 iulie 2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.07.2020Amână judecarea cauzei, în vederea depunerii traducerii mandatului european de arestare în limba română. În baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 230 Cod procedură penală, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate ?ÎNCA ADRIAN-RĂZVAN, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 01 iulie 2020 până la data de 15 iunie 2020, inclusiv. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 01 iulie 2020, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3402/II.5/2020, începând cu ora 03,20. Cu drept de contesta?ie în termen de 24 de ore de la pronun?are, conform art. 110 alin. (1) din Legea 302/2004. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01 iulie 2020, ora 12.30.
Incheiere de sedinta 28/2020 din 01.07.2020