S******** S******
InculpatÎn temeiul art. 4 alin. 2, în referire la alin. 1, din Legea nr. 143/2000, îl condamnă pe inculpatul S******** S******, la pedeapsa închisorii de 10 (zece) luni, pentru săvârsirea infractiunii de detinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, care va fi executată prin privare de libertate, potrivit art. 60 din Codul penal. În temeiul dispozitiilor art. 67 alin. 1 din Codul penal, îi aplică inculpatului S******** S****** pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) si b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată. În temeiul dispozitiilor, raportat la art. 65 alin. 1 din Codul penal, îi aplică inculpatului S******** S****** pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) si b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare si până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f) din Cod penal si art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială, în vederea distrugerii potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală, a cantitătii de 0,3 grame de substantă pulverulentă, care contine cocaină, ambalată si sigilată cu sigiliul M.I. nr. 18418, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române cu dovada seria/nr. DCJSEO/1047210 din data de 07.03.2019, ridicată de la inculpat si rămasă după efectuarea analizelor de laborator, conform raportului de constatare tehnico-stiintifică nr. 768039/25.01.2019. În baza art. 274 din Codul de procedură penală, îl obligă pe condamnatul S******** S****** la plata sumei de 1500 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale, camerei preliminare si judecătii în primă instantă. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntată în sedintă publică, la data de 02.12.2020.
Hotarare 479/2020 din 02.12.2020Amână pronuntarea la data de 02.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2020Amână pronuntarea la data de 16.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2020Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 02.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2020Termen de judecată la data de 16.10.2020, ora 11.00, pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 18.09.2020