S******** S******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 31.03.2020, în dosarul penal nr. 578/D/P/2018 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul S******** S******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul S******** S******. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 16.07.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara250/2020 din 16.07.2020Amână pronunţarea la data de 16.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020În baza art. 43 alin. 3 din Anexa nr. 1 a Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată încetată cauza suspendării de drept a cauzei şi stabileşte termen în camera de consiliu, potrivit art. 345 alin. 1 din Codul de procedură penală, la data de la data de 15.07.2020, ora 10:00, complet F3.
Rezolutie din 18.05.2020În baza art. 43 alin. 2 din Anexa nr. 1 a Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi art. 3 din Hotărârea nr. 4/18.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Constanţa: Constată suspendată de drept procedura în cameră preliminară în această cauză, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.03.2020.
Incheiere suspendare din 03.04.2020