S*** G******
Recurent ReclamantD******* G******* D* P******** I******
Intimat PârâtAdmite recursul. Casează în parte sentinţa civilă recurată şi în rejudecare: Admite în parte acţiunea. Obligă intimata-pârâtă să emită actele prin care să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază recurentul-reclamant la nivelul maxim al acestor drepturi salariale existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv instituţiei pârâte, pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, clasă şi gradaţie, începând cu data de 23.01.2016 până la data de 19.11.2016 (data încetării raportului de muncă cu drept de pensie). Obligă intimata-pârâtă să plătească recurentului-reclamant diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective. Menţine soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi dispoziţia referitoare la nesolicitarea cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 23.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2245/2020 din 23.11.2020Amână pronunţarea la data de 23.11.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 09.11.2020, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2020