S* R****** S**
CreditorC******* M****
DebitorIa act că reclamanta renunţă la judecata cererii de emitere a unei ordonanţe de plată. Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Tulcea. Pronunţată la data de 30.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 860/2020 din 30.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în MO nr. 212/16.03.2020, Partea I, conform cărora „ În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, constată suspendată de drept judecata prezentei cauze.