G****** P*** B***** c* d*** p**** a***
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2) ?i (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul G.P.B., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) ?i (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen, la pedeapsa de un 9 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de doi ani. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei ?i orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate.Conform art. 93 alin. (3) C.pen obligă condamnatul să îndeplinească 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Arad sau Consiliului local al comunei Vladimirescu. Atrage atenţia inculpatului că dacă nu îşi îndeplineşte măsurile de supraveghere ?i obligaţile impuse, precum ?i dacă va comite o nouă infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.Conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 confiscă de la inculpat cantitatea de 0,3 grame substan?ă care con?ine cocaină şi Acetaminophen rămasă în urma analizelor de laborator, care a fost ambalată ?i sigilată cu sigiliul tip MAI nr. 18810, conform dovezii CJ-DR-900246 din 22.10.2019. În temeiul art. 274 al. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 cu titlu de cheltuieli judiciare.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.10.2020.
Hotarare 301/2020 din 15.10.2020A.P. pentru data de 15.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020