Dosar 1922/107/2020 din 10.07.2020

drepturi băneşti SPOR GRADAŢIE DE MERIT 25 %


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1922/107/2020
Data dosar:
10.07.2020
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti SPOR GRADAŢIE DE MERIT 25 %
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C13 LM
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂŢĂMÂNT SEBEŞ, în numele şi pentru membrii de sindicat: CÎMPEAN RADU, DUR VERONICA, GHEORGHIU ELENA, TREGER BIANCA MARIA, în contradictoriu cu pârâtul LICEUL TEHNOLOGIC „DORIN PAVEL” ALBA IULIA, şi în consecinţă: Obligă pârâtul, la calcularea şi plata în favoarea membrilor de sindicat mai sus arătaţi, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale, de 25% pentru grada?ia de merit – începând cu data de 01.07.2017 şi în continuare pe perioada cât îndeplinesc/au îndeplinit condi?iile de acordare a drepturilor în cauză şi a men?inerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale solicitate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de infla?ie la data plă?ii efective ?i a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băne?ti, începând cu data na?terii dreptului material ?i până la data plă?ii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1670/2020 din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 20.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C13 LM
  • Amână cauza

    Amânat pronun?area la 21.10.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020
  • Sedinta din data de 06.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C13 LM
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 20.10.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2020
  • Sedinta din data de 22.09.2020 la ora 10:45

    Complet: C13 LM
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 06.10.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD