B***** E*********** J*********** V*** M**** C*******
PetentI************ L**
CreditorAdmite excepţia netimbrării cererii principale, invocată din oficiu. Anulează ca netimbrată cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de petentul privind încuviinţarea executării silite, în toate formele prevăzute de lege, împotriva debitorului SUCIU Dumitru, în dosarul de executare nr. 951/2020 deschis la B.E.J. „VLAS MARIA CRISTINA”, la cererea creditorului I************ L**, prin reprezentant convenţional, în baza titlului executoriu constând în contract de credit nr. 19500193 din data de 13.07.2016. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare pentru creditor. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Reghin. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, potrivit art. 402 Cod Procedură Civilă, astăzi, 30 iunie 2020.
Incheiere finala dezinvestire 1129/2020 din 30.06.2020- acordă un nou termen de judecată; - citarea petentului Biroul Executorului Judecătoresc Vlas Maria Cristina, cu menţiunea ca pentru termenul următor de judecată să depună la dosarul cauzei, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei, la U.A.T. de la sediul instanţei conform art. 40 din OUG 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, cu referire la dosarul execuţional 951/2020. Amână cauza pentru data de 30.06.2020.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020