C**** M*****
InculpatS***** I***
Parte civilăS***** M*****
InculpatM**** M*****
InculpatB****** V*****
Parte civilăDosar nr. 1931/324/2020 Minută Hot. 09.03.2021 În baza art. 396 alin.1 şi 2 cpp cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamna pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 1an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin 1 – art. 229 alin 1 lit. b şi d si alin 2 lit. b CP(fapta din data de 26/27.12.2017). În baza art. 396 alin.1 şi 2 cpp cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamna pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 1an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin 1 – art. 229 alin 1 lit. b şi d CP(două acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin.1 CP şi art. 77 lit. a CP(fapta din data de 21-22.01.2017). În baza art. 38 al.1 CP şi art. 39 lit.b CP, contopeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care se va adăuga 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, rezultând în final o pedeapsa rezultantă de 1an şi 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpatul C**** M***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei Brăhăşeşti sau la Şcoala Gimnazială nr. 1 Toflea, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art.404 alin.2 Cod de proc. pen. rap.la art.91 alin.4 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului asupra disp. art.96 Cod penal privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În baza art. 396 alin.1 şi 2 cpp cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamna pe inculpatul S***** M***** la pedeapsa de 1an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin 1 – art. 229 alin 1 lit. b şi d CP(două acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin.1 CP, art. 77 lit. a CP şi art. 41 alin. 1 CP rap. la art. 43 alin. 5 CP(fapta din data de 21-22.01.2017). În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpatul S***** M***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei Brăhăşeşti sau la Şcoala Gimnazială nr. 1 Toflea, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art.404 alin.2 Cod de proc. pen. rap.la art.91 alin.4 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului asupra disp. art.96 Cod penal privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În baza art. 396 alin.1 şi 2 cpp cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamna pe inculpatul M**** M***** la pedeapsa de 1an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1 – art. 229 alin 1 lit. b şi d CP, cu aplicarea art. 77 lit. a CP(fapta din data de 21.01.2017). În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpatul M**** M***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei Brăhăşeşti sau la Şcoala Gimnazială nr. 1 Toflea, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art.404 alin.2 Cod de proc. pen. rap.la art.91 alin.4 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului asupra disp. art.96 Cod penal privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În baza art. 397 NCPP rap. la art. 25 NCPP şi art.1357 NCC admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S***** I*** şi în consecinţă obligă pe inculpatul C**** M***** la plata către aceasta a sumei de 3000 lei reprezentând daune materiale. În baza art. 397 NCPP rap. la art. 25 NCPP şi art.1357 NCC admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B****** V***** şi în consecinţă obligă pe cei trei inculpa?i, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 10000 lei reprezentând daune materiale. Respinge restul preten?iilor civile, ca neîntemeiate. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă pe inculpatul C**** M***** la plata sumei de 340 lei iar pe fiecare dintre inculpaţii S***** M***** şi M**** M***** la plata a câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu ce a asistat pe inculpatul C**** M*****, în sumă de 868 lei ( delegaţia seria AV nr. 406/20.08.2020, avocat Botezatu Dana), va fi achitat la BA Tecuci din fondurile Ministerului Justi?iei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată azi, 09.03.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 101/2021 din 09.03.2021Amână pronuntarea pentru data de 09.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2021Pentru lisa inculpatului, acordă termen 23.02.2021
Incheiere de sedinta din 26.01.2021Pentru respectarea principiului continuitătii completului de judecată, acordă termen la data 26.01.2021
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Pentru lipsa păr?ilor ?i ptr ca partea civilă să fie citată ?i la ambele domicilii, acordă termen 17.11.2020
Incheiere de sedinta din 20.10.2020