P******* M*****
ReclamantC*** T********** D* P***** I****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv, începând cu data de 01.09.2019, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând ore acord, ore suplimentare şi prime, atestate de adeverinţa nr.520729/23.08.2019. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 01.09.2019 şi până la emiterea deciziei de recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge cererea pentru rest. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Respinge cheltuielile de judecată pentru efectuarea expertizei extrajudiciare, ca neîntemeiate. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.10.2020.
Hotarare 2936/2020 din 23.10.2020