C***** P*** D***** a** D****** I****
ReclamantS****** S******** J*******
ReclamantC******* N******* I******
ReclamantF***** V********
ReclamantM******** I*****
ReclamantIa act de renunţarea la judecată a cererii formulate de către reclamanta S****** S******** J*******. Respinge ca nefondată cererea formulată de către reclamanţii Corici Paul Daniel, Gheorghe Nicoleta Iuliana, F***** V********, M******** I***** Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 23.12.2020.
Hotarare 3660/2020 din 23.12.2020Amână pronun?area la data de 23.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2020Admite declara?ia de ab?inere formulată de doamna asistent judiciar Trăistaru Rodica, cu privire la soluţionarea dosarului civil nr. 1937/118/2020 având ca obiect acţiune în constatare, acţiune formulată de reclaman?ii CORICI PAUL DANIEL, S****** S******** J*******, GHEORGHE NICOLETA IULIANA, F***** V******** şi M******** I*****, în contradictoriu cu pârâţii SPITALUL MUNICIPAL MEDGIDIA şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,
Incheiere abtinere din 10.12.2020Eroare - cererea de ab?inere a pre?edintelui de complet a fost solu?ionată Dosarul a fost înaintat pentru soluţionarea cererii de abţinere a preşedintelui completului de judecată LM5 si ca urmare a admiterii cererii de abţinere a fost repartizat aleatoriu la completul LM12
Încheiere: Admite declara?ia de ab?inere formulată de doamna judecător Corina Suzana Artene, cu privire la soluţionarea dosarului civil nr.1937/118/2020. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică,azi,30.09.2020.
Incheiere abtinere din 30.09.2020