Dosar 193/62/2020 din 23.01.2020

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 193/62/2020
Data dosar:
23.01.2020
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.11.2021 la ora 10:30

    Complet: CI3
  • Fond

    În temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului TERENTE KATYENTY & CO SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei regionale sau, după caz, administraţiei judeţene a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Aceasta va fi notificată şi tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Onorariul lichidatorului judiciar CORELI INSOLV IPURL în suma de 5.950 lei la care se adaugă cheltuieli cu procedura în cuantum de 27, 21 lei vor fi plătite din fondul de lichidare constituit potrivit art.39 alin. 4 din lege. Autorizează creditorii să pună în executare sentinţa civilă pronunţată în dosarul civil nr. 193/62/2020/a1 pronunţată de TRIBUNALUL BRAŞOV. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 18.11.2021, cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.pr.civ. .

    Hotarare 1177/2021 din 18.11.2021
  • Sedinta din data de 17.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână pronunţarea

    Din lipsa timpului necesar deliberării, amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. 2 C.p.c , prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2021
  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 07.09.2021 la ora 09:30

    Complet: CI3-CC
  • Încheiere

    Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, preschimbă termenul de judecată din data de 06.10.2021 la data de 17.11.2021, sala T4, ora 09:00, termen pentru când se menţin dispoziţiile instanţei stabilite în sarcina părţilor pentru termenul din 06.10.2021, în aceleaşi condiţii şi sub aceleaşi sancţiuni.

    Incheiere de sedinta din 07.09.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 12:00

    Complet: CI3-MA
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 193/62/2020/a1, stabileşte termen de judecată la 06.10.2021, sala T4, ora 09:00. Pune în vedere lichidatorului să depună la dosar dovada comunicării şi publicării raportului final de activitate.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2021
  • Sedinta din data de 03.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 193/62/2020/a1, în temeiul art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, stabileşte termen administrativ de control la data de 12.05.2021, MA/camera de consiliu, ora 12:00. Fără prezenţa părţilor. Lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte termenului de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 12:00

    Complet: CI3-MA
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea şi publicarea raportului final de activitate, solu?ionarea eventualelor obiecţiuni la raport şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 03.03.2021, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2020
  • Sedinta din data de 22.07.2020 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de către administratorul judiciar CORELI INSOLV IPURL şi în consecinţă: In baza art.145 al.1 lit. A, c din Legea nr. 85/2014 Dispune intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitorului TERENTE KATYENTY&CO SRL. În temeiul art.145 alin 2 lit. c din Legea nr.85/2014. Confirmă în calitate de lichidator pe administratorul judiciar pe CORELI INSOLV IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr.85/2014. In temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 31.07.2020. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 02.09.2020. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, publicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 30.09.2020. Fixează termenul limită pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 28.10.2020. In temeiul art.151 din Legea nr.85/2014. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de control al activităţii debitorului la data de 18.11.2020 în CAMERA DE CONSILIU. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 22.07.2020, cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.pr.civ.

    Hotarare intermediara 504/2020 din 22.07.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 12:00

    Complet: CI3-MA
  • Amână cauza

    Pentru discutarea propunerii administratorului judiciar privind intrarea debitoarei în procedura simplificată de faliment, stabileşte termen de judecată la data de 22.07.2020, sala T4, ora 9:00. Vă recomandăm să comunicaţi la dosar, în format electronic, pe fax sau e-mail-ul tribunalului, înscrisurile de care înţelegeţi să vă folosiţi în instanţă, în timp util pentru a fi verificate. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în aceleaşi condiţii, să comunice la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, în timp util pentru a fi verificată activitatea desfăşurată.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Termen preschimbat

    Dată fiind pandemia COVID-19 şi pericolul de infectare existent, în temeiul art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, se stabilesc următoarele: - se fixează termen administrativ de control la data de: 03.06.2020, camera de consiliu, ora 12:00. Prezenţa nu este obligatorie. Vă recomandăm să comunicaţi la dosar, în format electronic, pe fax sau e-mail-ul tribunalului, înscrisurile de care înţelegeţi să vă folosiţi în instanţă, în timp util pentru a fi verificate. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în aceleaşi condiţii, să comunice la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, în timp util pentru a fi verificată activitatea desfăşurată.

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de creditoarea AJFP BRAŞOV în contradictoriu cu debitoarea TERENTE KATYENTY & CO SRL, şi în consecinţă: Constată că debitoarea se află în stare de insolvenţă şi în situaţia prevăzută de art. 72 alin. 6 din Legea nr.85/2014. Deschide procedura generală de insolvenţă faţă de debitoarea TERENTE KATYENTY & CO SRL, şi în consecinţă: Numeşte administrator judiciar pe CORELI INSOLV IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 57 din lege. În temeiul art. 45 din Legea privind procedura insolvenţei , Stabileşte retribuţia provizorie a administratorului judiciar pentru întreaga procedură la suma de 4.500 lei/lună exclusiv TVA şi onorariu de succes de 1% din sumele distribuite creditorilor . Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă , în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la data 22.04.2020. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, depunerea şi publicarea tabelului preliminar al creanţelor la 13.05.2020. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţă la data de 03.06.2020. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 18.05.2020 şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. In temeiul art.39 din Legea privind procedura insolvenţei . Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Prezenta va fi comunicată instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului. Fixează termen de judecată la data de 03.06.2020. Cu apel în 7 de zile de la comunicare. Apelul se depune la TRIBUNALUL BRAŞOV. Pronunţată azi, 11.03.2020, cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.pr.civ.

    Hotarare intermediara 187/2020 din 11.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD