A** T*** S**
CreditorN** R********* S**
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea AVA TOUR S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar CITR Filiala Timiş SPRL în contradictoriu cu debitoarea NVB ROOSENDAAL S.R.L. Ordonă debitoarei ca, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, să plătească creditoarei suma de 38.238,97 lei reprezentând creanţă principală precum şi penalităţi de întârziere, în procent de 0,5%/zi, calculate asupra sumei de 11.066,49 lei începând cu data de 29.02.2015 şi până la plata efectivă şi asupra sumei de 10.936,30 lei începând cu data de 01.04.2015 şi până la plata efectivă. Executorie. Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 02.02.2021.
Hotarare 488/2021 din 02.02.2021Amână pronunţarea pentru data de 02.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2021T: 21.01.2021, ora 10, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020