S********* Î************* P************* C**** – S******
ReclamantG******** P* D******* M*******
PârâtG******** P* F****** S*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Schvartz Nicoleta, cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului, prin reprezentant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtele Grădiniţa PP „Dumbrava Minunată” Reşiţa, şi Grădiniţa PP „Floarea Soarelui” Reşiţa, şi în consecinţă: Obligă pe pârâta Grădiniţa PP „Floarea Soarelui” Reşiţa, să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie în cuantum de 10%, începând cu data de 01.07.2017 şi până la de 31.08.2017, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârâta Grădiniţa PP „Dumbrava Minunată” Reşiţa să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie în cuantum de 10%, începând cu data de 01.09.2017 şi până la data pronunţării hotărârii, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta Grădiniţa PP „Dumbrava Minunată” Reşiţa să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie în cuantum de 10%, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 mai 2021.
Hotarare 761/2021 din 14.05.2021Introducerea în cauză a pârâtei II.Grădini?a cu Program Prelungit Floarea Soarelui, citarea acesteia cu un exemplar al cererii de chemare în judecată ?i al precizării. Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2021, interval orar 13-14,00, pentru când reclamanta are termen în cuno?tin?ă, se comunică pârâtei un exemplar al precizării.
Incheiere de sedinta din 19.03.2021Amână judecarea cauzei la data de 19 martie 2021, interval orar 13-14,00, pentru când se citează reclamanta prin reprezentant, cu menţiunea de a preciza petitul II al cererii de chemare în judecată pentru care solicită drepturile salariale pentru petitele I şi II, pârâta având termen în cunoştinţă conform disp.art.229 al.1 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Incheiere de sedinta din 29.01.2021