B* G************
PetentP***** S***** M****
IntimatÎn temeiul art. 239 alin. (1) şi art. 240 din Legea nr. 302/2004 rep., privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite cererea formulată (prin Ministerul Justiţiei din România) de autorităţile austrice-Bezirkshauptmannschaft Graz Umgebung. Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare –amendă contravenţională- în cuantum total de 100 euro aplicată intimatului Pârvan Sergiu Mihai, prin decizia cu nr. de referinţă BHGU/15.1-338/2019 din data de 15.01.2019. În temeiul art.301 din Legea nr.302/2004, sancţiunea pecuniară se execută potrivit dispoziţiilor art. 559 C. proc. pen. Ia act că autoritatea judiciară solicitantă a menţionat că nu permite ca statul executant să aplice sancţiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a unei sancţiuni, în întregime sau parţial. În baza art. 306 din Legea nr. 302/2004 rep., autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată direct, în scris, despre prezenta decizie precum şi despre executarea hotărârii, după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea acesteia. În temeiul art.305 alin.2 din Legea nr.302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, data de 20.10.2020.
Hotarare 2776/2020 din 20.10.2020amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 20.10.2020, in vederea depunerii de catre aparatorul ales al intimatului a unor inscrisuri.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 22.09.2020, la solicitarea aparatorului ales al intimatului.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020