K***** I***** I********** R* S*
ReclamantA***** I*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea xxxx., în contradictoriu cu debitorul xxxx Obligă pârâta la plata sumei de 309,19 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate . Obligă pârâtul la plata sumei de 145,60 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor contractuale. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal de la data cesiunii şi până la data plăţii efective a debitului. Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privitoare la obligarea debitorului la plata despăgubirilor pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale. Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată proporţional cu admiterea cererii principale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Constanţa sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.
Hotarare 10085/2020 din 11.11.2020