Dosar 19595/215/2020 din 07.09.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19595/215/2020
Data dosar:
07.09.2020
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.09.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Soluţionare

    În baza art. 335, al.3 Cod penal cu aplicarea art. 375 alin. 1 şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B***** I** la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere faţă de inculpatul B***** I** prin sentinţa penală nr.1376/21.04.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.32380/215/2016, definitivă prin decizia penală nr.1414/22.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În baza art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.1376/21.04.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.32380/215/2016, definitivă prin decizia penală nr.1414/22.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În baza art. 38 alin.1, art. 39 alin. 1 lit. b şi art. 40 Cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată pentru fapta judecată în prezenta cauză cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.1376/21.04.2017, aplicând pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare (pedeapsa cea mai mare – 1 an şi 3 luni, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită – 9 luni). În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, care se calculează, conform art.97, al.2 Cod penal, de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.1376/21.04.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.32380/215/2016, definitivă prin decizia penală nr.1414/22.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În baza art. 93 alin. 1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Podari, jud. Dolj pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, din care se vor scădea zilele de muncă prestate deja în baza sentinţei penale nr.1376/21.04.2017. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul B***** I**, la plata sumei de 1140 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 540 lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, azi, 17.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 2203/2021 din 17.09.2021
  • Sedinta din data de 20.08.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Soluţionare

    Având în vedere lipsa judecătorului titular al completului Penal 1, ca urmare a faptului că doamna judecător Cătălina Petruţa Pădeanu se află în concediu de odihnă, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 1 lit. c din Hotărârea CSM 325/2005, măsurile necesare vor fi luate de preşedintele de secţie potrivit disp. art. 123 din ROI . Astfel, va dispune amânarea pronunţării la data de 17.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.08.2021
  • Sedinta din data de 30.07.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 20.08.2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.07.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.07.2021
  • Sedinta din data de 23.07.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 30.07.2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.07.2021
  • Sedinta din data de 06.07.2021 la ora 11:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 23.07.2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.07.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.07.2021
  • Sedinta din data de 08.06.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probei cu înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2021
  • Sedinta din data de 27.04.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână cauza

    Lipsă inculpat.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână cauza

    Lipsă inculpat.

    Incheiere de sedinta din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 16.03.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână cauza

    Lipsă inculpat.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână cauza

    Admite cererea inculpatului de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD