B**** S*****
ReclamantR**** C*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul BILLI ŞTEFAN, în contradictoriu cu pârâtul RĂUŢĂ COSTEL (CONSTANTIN). Dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 5200 lei, cu titlu de contravaloare împrumut şi utilităţi. Dispune obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de OG nr. 13/2011 la art. 1 alin. 3 şi 3 alin. 2 şi 3, aferente debitului în cuantum de 5200 lei, calculate de la data de 05.03.2019, până la data achitării efective a acestuia. Obligă pârâta la plata sumei de 1865 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest acţiunea. Cu drept de a formula apel în 30 zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 25.11.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 13251/2020 din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020, când solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020