Dosar 195/110/2020 din 29.01.2020

refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 195/110/2020
Data dosar:
29.01.2020
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C1CC
  • Respinge cererea

    Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta D****** E**** în contradictoriu cu pârât C****** D* E******* A P********** A***** C* H******* BACĂU, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău-secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, de către grefa instan?ei, azi, 30.10.2020.

    Hotarare 592/2020 din 30.10.2020
  • Sedinta din data de 23.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C1CC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.10.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020
  • Sedinta din data de 09.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C1CC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.10.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2020
  • Sedinta din data de 25.09.2020 la ora 10:30

    Complet: C1CC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.09.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2020
  • Sedinta din data de 06.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C1CC
  • Amână cauza

    Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D****** E****. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Cererea de reexaminare se depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei, azi, 05.03.2020.

    Incheiereanularecerere21/2020 din 06.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD