M********* A***
ReclamantS**** G********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul M********* A*** prin Primar în contradictoriu cu pârâta S**** G******** având ca obiect pretenţii, şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 438,14 lei chirie restantă, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, calculate asupra restanţelor din perioada decembrie 2018-septembrie 2021, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, fără a depăşi valoarea debitului principal asupra cărora sunt calculate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 20.10.2021.
Hotarare 4361/2021 din 20.10.2021T: 20.10.2021, ora 09:30 - în vederea comunicării unei copii după chitanţa depusă cu reclamantul, cu men?iunea de a preciza care sunt creanţele pe care le mai solicită.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021T:22.09.2021, ora 11:00 - în vederea comunicării precizării de acţiune cu pârâta
Incheiere de sedinta din 30.06.2021T: 30.06.2021, ora 08:30 - în vederea comunicării înscrisurilor depuse la acest termen cu reclamantul, cu menţiunea de a preciza suma pe care o mai solicită, având în vedere că s-au invocat plăţi efectuate.
Incheiere de sedinta din 19.05.2021În vederea citării pârâtei la mandatar Stan Beniamin, amână judecarea cauzei la data de 19.05.2021, ora 08:30.
Incheiere de sedinta din 21.04.2021T:21.04.2021, ora 11:00 - faţă de înscrisul depus la dosar de reclamant, în vederea citării acestuia în sensul celor dispuse la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021T: 24.03.2021, ora 11:00 - în vederea citării reclamantului cu menţiunea de a achita onorariul curatorului Popescu Alexandra, desemnată la acest termen pentru reprezentarea intereselor pârâtei, în sumă de 200 lei, în contul Baroului Arad - IBAN RO 29RNCB0015030328900014 deschis la BCR Arad, sub sancţiunea suspendării.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021T: 10.03.2021, ora 11:00 - în vederea citării reclamantului cu menţiune de a preciza dacă cunoaşte o altă adresă la care să fie realizată procedura de citare cu pârâta, raportat la faptul că aceasta a fost citată la adresa de domiciliu cu care figurează în baza de date a MAI şi s-a restituit dovada de înmânare cu menţiunea "destinatar necunoscut".
Incheiere de sedinta din 24.02.2021