B*** M*****
ContestatorC*** T********** D* P***** M********
IntimatAdmite în parte cererea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, cu sediul în Baia Mare, str. Hortensiei, nr. 1A, jud. Maramureş şi în consecinţă:Anulează decizia nr. 246278 emisă la data de 20.10.2020 de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş.Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş la emiterea unei noi decizii privind acordarea drepturilor de asigurări sociale din data de 24.02.2020 cu aplicarea indicelui de corecţie de 1,41 aferent anului 2020. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01 februarie 2021.
Hotarare 81/2021 din 01.02.2021se amână pronunţarea hotărârii la data de 1.02.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2021În baza art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă termenul de judecată stabilit pentru data de 4.02.2021 ora 9:30, la data de 21.01.2021 ora 13:30 pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de azi 7 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.01.2021