U** G******
PetentM******* I****
PârâtÎn baza art. 9 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 391 alin. (1) şi (2), ambele din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, admite sesizarea formulată de petenta Unitatea Administrativ – Teritorială a comunei Grivi?a - prin reprezentant legal primar ?i prin reprezentant conven?ional ”S.C.A Dumitriu ?i asocia?ii”, în contradictoriu cu intimatul M******* I****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin Procesul verbal de contraven?ie seria PGLX nr. 058476/09.09.2016, jude?ul Gala?i, jude?ul Gala?i, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 8 ore, sancţiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria Comunei Grivi?a, judeţul Gala?i, în domeniile stabilite de această autoritate a administraţiei publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lie?ti. Pronunţată astăzi, 23.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1190/2020 din 23.12.2020Stabileşte data pronunţării la data de 23.12.2020, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2020