C***** S***** M******
Reprezentant legalC***** C******* F*****
InculpatConstată că faptele pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză sunt săvârşire în concurs cu infracţiunea pentru care inculpatului Cioară Cristian Florian i s-a aplicat măsura educativă a stagiului de formare civică pe o perioadă de 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere în stare de minoritate, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 113 ?i următoarele C.pen., prin s.p. nr. 2970/05.11.2020 pronun?ată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2020 (supraveghere finalizată la data de 14.04.2021). În temeiul art. 123 alin.3 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 120 C. pen., raportat la art. 129 alin.1 C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen., dispune aplicarea unei singure măsuri educative neprivative de libertate, respectiv măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni., faţă de inculpatul minor la data săvârşirii faptelor Cioară Cristian Florian pentru infracţiunea concurentă mai sus menţionată, precum şi pentru infracţiunile care fac obiectul cauzei, respectiv: - conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat în stare de minoritate, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 113 ?i următoarele C.pen.; - conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 113 ?i următoarele C.pen. şi - conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere în stare de minoritate, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 113 ?i următoarele C.pen.. În temeiul art. 120 alin. 2 C.pen. măsura educativă se va desfăşura sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. a şi e C.pen. stabileşte următoarele obligaţii inculpatului pe durata măsurii educative: -să urmeze un curs de pregătire şcolară; -să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 alin. 1 şi 3 C.pen., art. 129 alin. 2 C.pen. privind posibilitatea prelungirii măsurii educative sus menţionate în cazul nerespectării cu rea-credinţă a condiţiilor de executare sau a obligaţiilor impuse şi privind posibilitarea stabilirii sau aplicării unei pedepse în cazul săvârşirii unei/unor noi infracţiuni. Potrivit art. 511 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe se va fixa termen pentru punerea în executare a măsurii educative. În temeiul art. 69 alin. 5 din Legea nr. 253/2013 asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea programului, program ce se stabileşte în cel mult 30 de zile de la momentul prezentării minorului în faţa judecătorului delegat în conformitate cu art. 511 C.p.p. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei anterioare. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f C. pen., raportat la art. 112 alin. 1 lit. b, teza ultimă C. pen., cu aplicarea art. 25 alin. 3 C.pr.pen., art. 255 alin. 1 C.pr.pen., dispune restituirea către martorul Cheptanaru Andrei Marius a celor două plăcu?e de înmatriculare cu nr. TM-25-CAA, care au fost ridicate la data de 21.08.2017 în vederea continuării cercetărilor, conform celor menţionate în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 21.08.2017 (f. 12 dup).. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea sumei de 500 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu. În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.08.2021.
Hotarare 2281/2021 din 19.08.2021amana pronuntarea pentru data de 19.08.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.07.2021Amână pronunţarea la data de 28.07.2021, aceasta urmând a avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2021Amână cauza la data de 23.06.2021, ora 09:30.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021Amână cauza la data de 26.05.2021, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 31.03.2021