S****** P* M****** l* c*** a** D********* N******
Intimat PârâtD*** F*****
Apelant ReclamantD*** C***************
Apelant ReclamantS****** P* M*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanţii - reclamanţi D*** F***** şi Dinu Cosmina – Cornelia împotriva Sentinţei civile nr.1 pronunţată în data de 06.01.2020 de Judecătoria Lehliu - Gară în dosarul cu nr.1977/249/2017 în contradictoriu cu intimatul – pârât Stanciu Marian, pe care o schimbă în parte şi rejudecând: Obligă intimatul – pârât Stanciu Marian la desfiinţarea arborilor (salcâmi) sădiţi la mai puţin de 2 m de linia de hotar- Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă intimatul – pârât Stanciu Marian la plata către apelanţii - reclamanţi D*** F***** şi Dinu Cosmina – Cornelia a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Călăraşi – secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 06.10.2022.
Hotarare 917/2022 din 06.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06 octombrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30 septembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30 septembrie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22 septembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2022Pentru a se da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, amână pronunţarea în data de 22.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2022Pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul suplimentului la raportul de expertiză depus la acest termen, amână cauza la data de 08.09.2022.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de con?inutul suplimentului la raportul de expertiză întocmit în vederea efectuării unor eventuale obiecţiuni, acordă termen în data de 14.04.2022.
Incheiere de sedinta din 11.11.2021Pentru administrarea probatoriului încuviinţat, acordă termen la data de 11.11.2021.
Incheiere de sedinta din 02.06.2021Repune cauza pe rol. Fixează termen pentru continuarea judecăţii în data de 02.06.2021, pentru când vor fi citate părţile pentru a se pune în discuţie necesitatea efectuării unui supliment la fiecare dintre rapoartele de expertiză tehnice judiciare efectuate în cauză, respectiv pentru a se stabili dacă linia de hotar actuală dintre cele două imobile este marcată ( prin semne, gard, etc.), ferestrele pentru care s-a dispus obturarea sunt de lumină sau nu, câte ferestre sunt şi la ce construcţii sunt amplasate; dacă toţi arborii ( salcâmi, pomi fructiferi) sunt mai mici de 2 m. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 20.04.2021.
Incheiere de sedinta din 20.04.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 20.04.2021 pentru când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei , azi 16.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 16.04.2021 pentru când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei , azi 07.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021Pentru a se depune la dosar apelul semnat şi de apelanta Dinu Cosmina Cornelia acordă termen la data de 07.04.2021.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021