N******* S***** D******
IntimatN******* T***
ContestatorIa act de renunţarea la judecata petitului privind constatarea stingerii în parte a debitului care face obiectul executării silite pentru suma de 600 lei ca urmare a operării compensaţiei legale. Admite în parte contestaţia la executare formulată de către contestatorul N******* T*** în contradictoriu cu intimata N******* S***** D******. Anulează executarea silită care face obiectul dosarului execuţional nr. 161/2020 al BEJ Bosneac Lavinia Maria şi, pe cale de consecinţă, toate formele de executare dispuse. Respinge capătul de cerere privind constatarea faptului că debitul stabilit prin titlul executoriu, scadent până în acest moment, este stins prin plata în avans până la data de 01.09.2021, ca neîntemeiat. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Dispune restituirea sumei de 300 lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Obligă intimata să achite BEJ Boşneac Lavinia Maria suma de 10,8 lei, reprezentând cheltuieli cu efectuarea copiei dosarului execuţional. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 12.02.2021.
Hotarare 777/2021 din 12.02.2021Amână pronunţarea pentru data de 12.02.2021. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, la data de 29.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2021