B** R*** C******* S***** P** C******* S********* N******* P** L**
PetentS********* N******* P** L** P*** A** S**** G****** M*****
CreditorM********* V**** D***** P*** P*****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Rusu Cristian Silviu, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, la stăruinţa creditorului SINDICATUL NAŢIONAL PRO LEX, reprezentat legal prin preşedinte Vasile Lincu, prin reprezentant convenţional av. Stoia Gabriel Mircea şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin executorul judecătoresc Rusu Cristian Silviu din circumscripţia Curţii de Apel Suceava, a titlului executoriu Sentin?a civilă nr. 2599 din 25.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 46083/3/2016, definitivă prin Decizia nr. 4130/19.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru suma de 2.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, precum ?i a cheltuielilor de executare, împotriva debitorilor Municipiul Vatra Dornei şi Primarul municipiului Vatra Dornei. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu mai sus menţionat, simultan ori succesiv, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 noiembrie 2020.
Incheiere finala dezinvestire din 20.11.2020