M**** G**** S******* I************ S**
ReclamantR**** W*** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.146,56 lei reprezentând contravaloarea facturilor seria MGSI nr. 942704 din data de 29.09.2017 şi seria MGSI nr. 943960 din data de 31.10.2017, precum şi penalităţile de întârziere aferente în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, care se calculează începând cu a 31-a zi ulterioară datei emiterii fiecărei facturi până la data achitării integrale a debitului restant. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată astăzi 06.11.2020, punându-se soluţia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10572/2020 din 06.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 06.11.2020, pronun?area urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 29.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020Pentru verificări procedură prealabilă, conform Noului Cod de procedură civilă.