L**** N******
InculpatL**** N******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (4) şi (10) din C.p.p., Stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, în sarcina inculpatului L**** N******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis, prev. de art. 335 alin. (1) din C.p. În temeiul art. 396 alin. (4) şi (10) din C.p.p., Stabileşte pedeapsa de 8 (opt) închisoare, în sarcina inculpatului L**** N******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C.p. Constată că cele două infracţiuni săvârşite de inculpat se află în concurs formal, conform art. 38 alin. (2) din C.p. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C.p., Aplică inculpatului L**** N****** pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare la care adaugă sporul de 2 luni şi 20 zile ( 1/3 din cealaltă pedeapsă 8 (opt) luni ), rezultând pedeapsa finală de 10 (zece) luni şi 20 zile închisoare. În baza art. 83 şi 84 din C.p., Amână aplicarea pedepsei de 10 (zece) luni şi 20 zile închisoare stabilite în sarcina inculpatului L**** N****** şi fixează termenul de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) din C.p., Dispune ca inculpatul să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba la datele fixate în acest sens; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acesteia; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În conformitate cu art. 86 alin. (1) din C.p., Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) din C.p.p. rap. la art. 83 alin. (4) şi 88 din C.p., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) din C.p.p., obligă pe inculpatul L**** N******la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 500 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii). Cu drept de apel, în termen 10 zile de la comunicare copiei minutei pentru procuror şi inculpat. Pronunţată azi, 05.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 28/2021 din 05.03.2021Pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 22.02.2021Faţă de lipsa inculpatului, se revine cu citarea acestuia cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.01.2021