Dosar 1987/115/2020 din 12.11.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1987/115/2020
Data dosar:
12.11.2020
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia I Civila
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.05.2021 la ora 14:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul Voina Sorin, cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului, prin reprezentant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa, şi în consecinţă: Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie în cuantum de 10%, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de predare simultană, începând cu data de 01.09.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să plătească reclamantului diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie în cuantum de 10% şi pentru sporul de predare simultană, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 mai 2021.

    Hotarare 836/2021 din 14.05.2021
  • Sedinta din data de 19.03.2021 la ora 13:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2021, interval orar 13-14,00, pentru când reclamantul are termen în cuno?tin?ă, se comunică pârâtului un exemplar al precizării.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2021
  • Sedinta din data de 29.01.2021 la ora 13:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19 martie 2021, interval orar 13-14,00, pentru când se citează reclamanta prin reprezentant, cu menţiunea de a preciza petitul II al cererii de chemare în judecată pentru care solicită drepturile salariale pentru petitele I şi II, pârâta având termen în cunoştinţă conform disp.art.229 al.1 din Noul Cod de Procedură Civilă.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD