R***** F*****
ContestatorI************* L**
IntimatAdmite contestaţia la executarea silită însăşi formulată de contestatorul xxx în contradictoriu cu intimata INVESTCAPITAL LTD . Constată că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit FN din data de 24.11.2008, încheiat între contestator şi BRD Groupe Societe Generale S.A. Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 1658/2020 al BEJ Gavrilescu Alin-Mihail. În temeiul art. 45 alin. 2 raportat la art. 45 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea către contestator a sumei de 510.64 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în cadrul prezentei cauze, potrivit chitanţei Seria 60428/2020 0347737/23.11.2020. Cererea de restituire soluţionată de instanţa de judecată va fi depusă în vederea restituirii la unitatea administrativ-teritorială la care a fost achitată taxa, potrivit art. 45 alin. 5 din OUG nr. 80/2013. Executorie. Prezenta hotărâre se comunică, din oficiu şi de îndată, către BEJ Gavrilescu Alin-Miahail. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării. Apelul se depune la Judecătoria Constanţa sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25 noiembrie 2020.
Hotarare 10750/2020 din 25.11.2020