C****** L***** D* F*** F****** R****** R****** D* P********* P****** V***** C*****
ContestatorM*** T******
IntimatM*** T****** c* s***** a*** l* S** C**** & Z********
IntimatRespinge contestaţia îndreptată împotriva executării silite înseşi şi împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 10.04.2019, în cadrul dosarului execuţional nr. 65/2019 al B.E.J. „Ioana Cristian”, formulată de contestatoarea Comisia Locală de Fond Funciar Argeş în contradictoriu cu intimata M.T.ca tardiv introdusă. Respinge contestaţia îndreptată împotriva executării penalităţii în cuantum total de 54300 lei, stabilită prin sentinţa civilă nr. 607/11.10.2018 a Judecătoriei Topoloveni, pronunţată în dosarul nr. 3192/828/2017, definitivă, formulată de contestatoarea Comisia Locală de Fond Funciar Argeş în contradictoriu cu intimata M.T, ca neîntemeiată. Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 2975 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; cererea de apel se va depune la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată azi, 23.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 23.04.2021Amână pronunţarea la data de 23.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2021Amână pronunţarea la data de 21.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2021Amână pronunţarea la data de 14.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021Încuviinţează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar şi solicitarea de depunere a înscrisurilor în dovedirea executării obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate. Respinge procedeul probator cu interogatoriul intimatei, solicitat de petentă prin apărător, ca nefiind util soluţionării cauzei. Încuviinţează intimatei proba cu înscrisurile depuse la dosar. Admite excepţia tardivităţii contestaţiei îndreptate împotriva executării silite înseşi şi împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 10.04.2019, în cadrul dosarului execuţional nr. 65/2019 al B.E.J. „Ioana Cristian”, invocată din oficiu. Respinge cererea de suspendare a executării silite, formulată de petenta Comisia Locală de Fond Funciar Răteşti în contradictoriu cu intimata M*** T******, ca neîntemeiată. Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2021. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare cu privire la soluţia asupra cererii de suspendare a executării silite, precum şi cu drept de apel odată cu fondul cauzei în privinţa celorlalte dispoziţii; cererea de apel se va depune la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată astăzi, 17.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de părţi prin apărători, faţă de lipsa dosarului de executare silită nr.65/2019. Revine cu adresă către Biroul Executorului Judecătoresc „Ioana Cristian”, în sensul celor de mai sus. Pune în vedere contestatoarei prin apărător să achite contravaloarea cheltuielilor ocazionate de fotocopierea actelor dosarului de executare silită, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Amână judecarea cauzei la 17.02.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.12.2020