D****** V*****
ContestatorD******* G******* D* P****** A M*********** B********
IntimatAdmite, în parte, plângerea formulată de contestatorul D****** V***** în contradictoriu cu intimata D******* G******* D* P****** A M*********** B********. Modifică, în parte, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBY nr. 0262914/17.10.2020, în sensul că: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 600 de lei cu sancţiunea avertismentului scris. Atrage atenţia contestatorului asupra obligaţiei de a respecta pe viitor dispoziţiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cu drept numai de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6. Pronunţată astăzi, 02.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 5587/2021 din 02.07.2021Amână pronunţarea la data de 02.07.2021, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 25.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2021Amână pronunţarea la data de 25.06.2021 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor de grefa instanţei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 11.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2021