S* P*** T**** S**
PetentI************ D* P****** A* J******** I*******
IntimatSc 1220 - Admite în parte plângerea contraven?ională formulată de petenta SC P. T. SRL împotriva procesului-verbal de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iilor seria PILX nr. 243561 încheiat la data de 29.05.2020, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poli?ie al Jude?ului I. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 3000 de lei aplicată prin procesul- seria PILX nr. 243561, încheiat la data de 29.05.2020, cu sancţiunea avertismentului. Exonerează petenta de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 3000 de lei. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte pe viitor dispoziţiile legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Ro?iori de Vede. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei azi, 30.10.2020.
Hotarare 1220/2020 din 30.10.2020Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la 30 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020Pentru a fi administrată proba cu un martor încuviinţată petentei
Incheiere de sedinta din 09.09.2020